Au „săpat” și au descoperit lucruri incredibile. După ce l-au acuzat de legături cu mafia, ciprioții revin cu dovezi în scandalul Tudor

Redactor:
Robert ZANFIR
Au
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Tudor nu scapă de acuzațiile aduse de ciprioți după meciul dintre Omonia Nicosia și Dinamo Moscova (1-2), din play-off-ul Europa League. Românul este pus la zid pentru modul în care a condus partida în urma căreia rușii s-au calificat după ce au marcat un gol în prelungirile meciului.

  • Presa din Cipru susține că cele două goluri valabile anulate gazdelor în timpul partidei nu au fost întâmplătoare. Pe lângă legăturile cu Mafia din Rusia, puse în cârca lui Tudor, ciprioții vorbesc și despre câteva amănunte care complică și mai mult situația.

Conform celor  de la sport-fm.com.cy, în hotelul în care a fost cazat Alexandru Tudor împreună cu brigada lui au stat și șapte oficiali ai lui Dinamo Moscova, între care și o femeie, DARIA KRUCHINKINA, pe care sursa amintită o numește „cheia afacerii”. Ciprioții  notează că decizia celor 7 oficiali de a fi cazați într-un alt hotel decât lotul echipei, găzduit de un hotel aflat la câțiva kilometri depărtare, este cel puțin suspectă. Mai mult de atât, presa din Cipru a intrat și în posesia unor „dovezi” prin care arată că Alexandru Tudor și Compania au mâncat la același restaurant și la aceleași ore cu oficialii ruși.

În plus, se pare că și observatorul meciului și observatorul arbitrilor au fost cazați la același hotel cu Alexandru Tudor și cu cei șapte oficiali ruși.


Alexandru Tudor a condus joi seara întâlnirea din play-off-ul Europa League dintre Omonia Nicosia și Dinamo Moscova, scor 1-2. Fosta echipă a lui Dan Petrescu s-a calificat datorită unui gol marcat în al treilea minut al prelungirilor de Cristopher Samba. În tur, scorul fusese de 2-2. Incidentul a venit la numai două săptămâni și jumătate după ce românul a condus un alt meci între ciprioți și ruși, Zenit-AEL Limassol (3-0)

Sursa: sport-fm.com.cy

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×